Sporting nu a putut să încurce calculele hârtiei şi a cedat clar la Dorohoi, pe terenul principalei favorite la promovarea în eşalonul al doilea, într-un meci contând pentru etapa a XI-a a Ligii a III-a. Formaţia pregătită de Vespazian Colban s-a impus cu scorul de 6-3, după ce în minutul 46 gazdele conduceau cu 4-0. Dorohoienii au avut parte însă şi de emoţii în minutul 70, la scorul de 4-3, când tinerii fotbalişti pregătiţi de Mihai Guriţă au fost foarte aproape de egalare, numai că un penalty acordat gazdelor cu 10 minute înainte de final a adus liniştea în tabăra gazdelor. Golurile partidei de la Dorohoi au fost marcate de Sandu (4), Vrabie (2), respectiv Nechitoaia (2) şi Ferariu.
Sporting a evoluat în formula Afloarei – Moldovan, Kuruc, Ferariu, Bîgu – Nechitoaia, Vitu, Gheorghiciuc, Alexandru – Duman, Cutaş. Pe parcursul meciului au mai intrat Vornicu, Danieliuc, Zaharie şi Gugeanu.