Înfrângerea înregistrată de Rapid, pe teren propriu, în faţa grupării CSMS Iaşi, în ultima etapă a Ligii a II-a, a generat o serie de discuţii legate de corectitudinea cu care şi-au apărat şansele fotbaliştii şi oficialii grupării sucevene.
„Sunt zvonuri fără nici un fundament şi nu ştiu ce rost au aceste discuţii, care nu fac decât să ne destabilizeze. Chiar dacă ne-am dorit să câştigăm acest meci, nu putem să negăm că Iaşul are totuşi o echipă mai bună, trage la promovare, şi ne-a învins după un meci de luptă. Dar dacă cineva dispune de alte detalii în acest sens, eu îl invit să vină şi să spună, pentru a pune capăt acestui circ. Oricum, noi suntem hotărâţi să ne apărăm imaginea şi am luat deja legătura cu avocaţii care ne reprezintă, pentru a vedea cum putem să ne apărăm de asemenea atacuri”, a declarat preşedintele Consiliului de Administraţie al grupării sucevene, Gabriel Clim.
Conducătorul Rapidului speră ca fotbaliştii să nu fie afectaţi de acest scandal, în perspectiva dificilului meci de sâmbătă, de la Constanţa, împotriva Farului. Partida se va juca de la ora 11.00, aşa cum se stabilise iniţial, chiar dacă Televiziunea Română, care s-a arătat interesată să transmită în direct acest joc, a făcut presiuni ca partida să se dispute începând cu ora 18.00. Sucevenii au refuzat însă din start această variantă, întrucât ar fi trebuit să mai rămână o noapte pe Litoral pe cheltuiala lor şi asta în condiţiile în care la mijlocul săptămânii viitoare, pe 6 noiembrie, îi aşteaptă o confruntare dificilă pe Areni, în compania Rapidului Bucureşti.