Foarte interesantă se anunţă confruntarea de sâmbătă, de pe Areni, dintre Rapid Suceava şi CSMS Iaşi, contând pentru etapa a X-a a Ligii a II-a. Foarte probabil, acest joc va doborî recordul de asistenţă de pe arena suceveană din acest sezon, în condiţiile în care până acum publicul nu s-a prea înghesuit ca să-i vadă la lucru pe fotbaliştii pregătiţi de Marin Barbu şi Bogdan Tudoreanu. Derbiul cu Iaşiul, ca şi cel cu Botoşaniul, a stârnit de fiecare dată orgolii nebănuite, astfel că partida de sâmbătă, cu siguranţă, nu va face nici ea notă discordantă. Meciul se anunţă cu atât mai atractiv prin prisma faptului că gruparea ieşeană este condusă în tentativa de promovare în primul eşalon de două foste mari glorii ale fotbalului românesc, Marius Lăcătuş – antrenor şi Florin Prunea – preşedinte. Ori să-i baţi pe Areni pe Lăcătuş şi Prunea, doi membri de vază ai Generaţiei de Aur, nu se întâmplă în fiecare zi, conferind o şi mai mare greutate unui eventual succes.
Până la meciul de la Suceava, CSMS Iaşi a jucat ieri, în Copou, cu Rapid Bucureşti, într-un meci restant din etapa a VII-a. Partida s-a încheiat nedecis, scor 2-2, cu goluri marcate de Dobre şi Herghelegiu, respectiv Pancu (2). În urma acestui rezultat, giuleştenii se menţin pe primul loc în ierarhia Seriei I, cu 18 puncte acumulate din 9 meciuri disputate. Iaşiul este pe 4, cu 13 puncte din 7 jocuri.