Sâmbătă, 19 octombrie, în organizarea Primăriei municipiului Fălticeni şi a Asociaţiei Judeţene Sportul pentru Toţi Suceava, pe dealurile din suburbia Şoldăneşti - Fălticeni s-a desfăşurat concursul de cros din cadrul evenimentului “Move Week 2013”, parte a proiectului “Active Network”.
La concurs au participat peste 150 de elevi din Fălticeni şi din comunele Râşca, Vadu Moldovei, Drăguşeni, Manolea, Oniceni, Dolheşti, Dolhasca, Hartop, Baia, Cornu Luncii, Băişeşti.
Având ca arbitri profesorii de educaţie fizică şi sport, elevii au alergat la următoarele categorii: clasele I-II, clasele III-IV, clasele V-VI, clasele VII-VIII, clasele IX-XII, fete şi băieţi, la final cei mai buni fiind răsplătiţi cu medalii, diplome şi dulciuri.
Lungimea şi complexitatea traseelor a fost aleasă în funcţie de vârsta concurenţilor.