În acest week-end se vor juca partidele din runda a VI-a a Ligii a III-a la fotbal. Dintre cele trei grupări sucevene angrenate în întrecerea din Seria I, Bucovina Pojorâta este singura care va evolua în deplasare, astăzi, cu începere de la ora 15.00, pe terenul grupării Petrotub Roman. Formaţia pregătită de Dănuţ Mândrilă speră să recupereze măcar unul din cele trei puncte pierdute pe teren propriu, cu Ştiinţa Miroslava, în runda precedentă.
Tot astăzi, de la aceeaşi oră, Bucovina Rădăuţi va primi replica grupării Cetatea Târgu Neamţ. Un singur obiectiv au rădăuţenii legat de acest joc, să obţină prima victorie stagională şi să evadeze astfel din subsolul ierarhiei.
Partida Sporting Suceava – Kosarom Paşcani este programată mâine, pe Areni, de la ora 15.00, fiind al doilea meci al zilei, după cel dintre Rapid Suceava şi Unirea Tărlungeni, contând pentru campionatul Ligii a II-a.
Iată programul complet al etapei a VI-a:
Ştiinţa Miroslava - CSM Moineşti
Petrotub Roman - FC Pojorâta
Bucovina Rădăuţi - Cetatea Tg. Neamţ
Sporting Suceava - Kosarom Paşcani
Clasament