Etapa a V-a a Ligii a III-a programează astăzi, pe Areni, cu începere de la ora 17.00, derbiul judeţean care opune formaţiile Sporting Suceava şi Bucovina Rădăuţi. Ambele formaţii au avut parte de un debut neconcludent de sezon, astfel că un eventual succes în meciul de astăzi ar însemna un balon de oxigen atât pentru suceveni cât şi pentru rădăuţeni.
„N-avem probleme de lot, aşa că suntem decişi să facem totul pentru a obţine prima victorie din acest sezon”, a declarat managerul alb-verzilor, Ciprian Anton. De partea cealaltă, oficialii Bucovinei, anunţă că vin pe Areni cu intenţia clară de a nu pierde. „Pentru noi orice punct cucerit în deplasare este extrem de important. Sperăm să facem un meci bun şi să spălăm ruşinea de la Paşcani, când am pierdut categoric”, a precizat Manuel Costache, preşedintele Bucovinei.
Duel între fruntaşe la Pojorâta
Mâine, în epilogul rundei a V-a, nou promovata Bucovina Pojorâta, va primi pe teren propriu, replica formaţiei Ştiinţa Miroslava. Acest joc poate fi considerat derbiul etapei, în condiţiile în care se întâlnesc ocupantele poziţiilor 2 şi 3 în ierarhia la zi a Seriei I.
„Dorinţa noastră este aceea de a practica un joc eficient şi a-i satisface pe numeroşii noştri susţinători. Vrem să câştigăm pentru a ne menţine invicibilitatea pe teren propriu şi pentru a rămâne în fruntea clasamentului”, a mărturisit Dănuţ Mândrilă, antrenorul grupării din Pojorâta.
Iată programul complet al etapei a V-a:
CSM Moineşti - Ceahlăul II Piatra Neamţ
FC Bucovina Pojorâta - Ştiinţa Miroslava
Aerostar Bacău - Petrotub Roman
Sporting Suceava - Bucovina Rădăuţi
Clasament