Clubul Rapid Suceava a organizat joi o conferinţă de presă, prilej cu care antrenorul Marin Barbu a vorbit atât despre primul meci de campionat, cu Unirea Slobozia, cât şi despre situaţia financiară precară de la club. „Sâmbătă vom debuta în noul sezon, în deplasare, cu Unirea Slobozia. Din punct de vedere al pregătirii suntem gata să dăm o replică pe măsură adversarilor. Cu moralul stăm însă mai rău, dar sper ca băieţii să treacă peste toate nemulţumirile şi să facă un meci bun. Rapid n-a pierdut de mult un joc în deplasare, aşa că dorim să prelungim cât mai mult această perioadă de invincibilitate externă”, a declarat Marin Barbu.
„Magiun” le cere jucătorilor săi să abordeze fiecare meci cu maximă seriozitate, întrucât acest sezon sezon se anunţă mult mai dificil decât precedentul. „Va fi luptă acerbă pentru a prinde primele 6 poziţii. Toată lumea va dori să evite emoţiile retrogradării şi participarea în play-out, acolo unde se poate întâmpla orice. Ne-ar mai fi trebuit doi-trei fotbalişti cu experienţă în lot pentru fi acoperiţi pe toate poziţiile, dar ţinând cont de situaţia actuală, trebuie să ne mulţumim cu ce avem”, a precizat tehnicianul Rapidului.
„Echipa asta e cam părăsită de toată lumea”
Dată fiind situaţia grea pe care o traversează clubul, antrenorul Marin Barbu trage nădejde că toate aceste probleme se vor rezolva cât mai curând. „Nu vreau să supăr pe nimeni, dar observ că echipa asta e cam părăsită de toată lumea. Ne confruntăm cu mari lipsuri financiare, iar condiţiile de pregătire sunt aşa cum sunt. Jucătorii au suportat totul cu stoicism până acum, dar au şi ei o limită. Pe cei tineri mai reuşesc să-i „păcălesc” cu o vorbă bună, dar cei în vârstă au familii şi alte responsabilităţi. Eu am avut toată bunăvoinţa şi am dus o muncă titanică ca să-i conving pe fotbalişti să se antreneze cu sârg, pentru că lumea care vine pe stadion cere dăruire pentru culorile clubului şi nu ştie cu ce probleme se confruntă X sau Y”, a declarat Barbu.
Mai mult, „Magiun” crede că ar fi o greşeală ca această formaţie să fie abandonată acum, când lotul echipei este alcătuit în totalitate din fotbalişti autohtoni, apreciind totodată că Sucevei îi va fi foarte greu să mai revină în eşalonul secund, în condiţiile în care, în următoarea perioadă, Federaţia va reduce drastic numărul de locuri în Liga a II-a.
(13 sep 2013, 12:06:12