Bucureştiul a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României la tir sportiv pentru juniori şi seniori. La competiţie au participat peste 100 de sportivi din ţară, concurându-se în probele de glonţ, puşcă şi pistol.
Sportivii de la CSM Suceava şi CSŞ Rădăuţi s-au aliniat şi ei la startul întrecerii şi s-au numărat printre protagoniştii competiţiei.
Diana Şuiu, de la CSŞ Rădăuţi, a ocupat locul întâi în proba de puşcă culcat şi locul al treilea în proba de puşcă trei poziţii (culcat, din genunchi şi în picioare) la categoria juniori II. Pe podiumul de premiere a urcat şi Alexandru Bahan de la CSM Suceava, el clasându-se al doilea în proba de puşcă, trei poziţii, la categoria juniori I. În aceeaşi probă, colegul său de club Iulian Andriescu s-a situat pe locul III.
Un parcurs bun au mai avut Andreea Rapciuc, de la CSM Suceava, şi Camelia Lungu, de la CSŞ Rădăuţi, care s-au situat clasat în primele şase locuri la probele de puşcă la categoria junioare I.
„Concursul din Cupa României a fost un antrenament reuşit pentru Campionatele Naţionale, care vor avea loc pe data de 20 septembrie, tot la Bucureşti. Sper să urcăm pe podiumul de premiere şi la această competiţie, care este cea mai importantă pentru noi în sezonul în curs”, a declarat profesorul Ştefan Buiucliu.