Tânărul atacant sucevean Alexandru Buziuc evoluează pe prima scenă a fotbalului românesc pentru FC Vaslui, dar gruparea patronată de Adrian Porumboiu n-a achitat până în acest moment nici un ban în contul transferului de la Sporting.
„Având în vedere că cei de la Vaslui nu s-au ţinut de cuvânt şi nu au respectat clauzele pe care le-am stabilit de comun acord, am decis să apelăm la comisiile federale pentru a pune în aplicare ceea ce prevede contractul de transfer. Am hotărât să procedăm astfel pentru că, din tatonările pe care le-am avut cu conducerea FC Vaslui, am ajuns la concluzia că acest diferend nu se poate încheia pe cale amiabilă”, a declarat managerul CS Sporting, Ciprian Anton.
Contractul semnat de cele două părţi prevede ca gruparea suceveană să fie recompensată cu anumite bonusuri în eventualitatea în care Alex Buziuc va debuta în Liga I sau când va aduna cinci meciuri pe prima scenă a fotbalului românesc, cerinţe care au fost deja îndeplinite. Oficialii suceveni au prevăzut şi anumite bonusuri în eventualitatea unui viitor transfer, situaţie în care suma totală a tranzacţiei ar putea urca până la 40.000 de euro.