FC Pojorâta va evolua astăzi în campionatul Ligii a III-a pe terenul grupării CSM Moineşti, partida contând pentru runda secundă fiind devansată cu două zile la cererea formaţiei gazdă. Cu moralul ridicat după victoria înregistrată în prima etapă în meciul lor de debut în eşalonul al treilea, oficialii grupării sucevene sunt optimişti înaintea confruntării de la Moineşti.
„După ce am reuşit să păşim cu dreptul în noul sezon, atmosfera în sânul lotului este una foarte bună. Urmează să întâlnim o echipă bună, omogenă, dar asta nu înseamnă că n-avem şi noi şansa noastră. Sper să scoatem cel puţin un punct din acest meci”, a declarat antrenorul Dănuţ Mândrilă.
Două absenţe importante are gruparea din Pojorâta pentru acest joc, este vorba de Nicu Lazăr, care a fost suspendat o etapă pentru cartonaşul roşu încasat în partida cu Kosarom Paşcani şi Cătălin Scrab, care este în continuare accidentat.