Una dintre cele mai stringente probleme din lumea sportului sucevean – situaţia finanţării echipei de handbal Universitatea Suceava, a fost abordată la începutul şedinţei de ieri a Consiliului Local Suceava, deşi această tematică nu se afla pe ordinea de zi. Interesaţi direct de această problemă, în sală s-au aflat atât o parte din jucătorii rămaşi încă la echipă, cât şi fani ai handbalului sucevean.
Consilierul local Lucian Harşovschi a prezentat un proiect de hotărâre, iniţiat de consilieri din cadrul tuturor partidelor politice reprezentate în deliberativul sucevean, prin care se doreşte realizarea unei asocieri între clubul de handbal sucevean, Consiliul Local, Consiliul Judeţean şi Universitatea „Ştefan cel Mare”. În opinia sa, aceasta ar fi una dintre soluţiile viabile prin care echipa de handbal, ale cărei finanţări de la bugetul local au fost „tăiate” ca urmare a deciziei Curţii de Conturi, ar putea beneficia de cei 900.000 de lei (9 miliarde de lei vechi) care au rămas din sumele repartizate la început de an, din bugetul local.
Propunerea sa, deşi agreată, cel puţin la nivel declarativ, de mulţi dintre aleşii locali, nu a putut fi supusă la vot în şedinţa de ieri, deoarece nu întrunea condiţiile legale pentru a fi prezentă pe ordinea de zi.
În aceste condiţii, unii au propus ca o decizie să fie luată în şedinţa de la finele lunii septembrie, pentru a avea timp să găsească şi alte soluţii legale de finanţare a echipei de handbal.
Soarta handbalului sucevean va fi decisă într-o şedinţă extraordinară de Consiliu Local, în data de 12 septembrie, dată stabilită după ce antrenorul echipei de handbal Universitatea Suceava, Petru Ghervan, a tras un semnal de alarmă în privinţa grabei luării unor decizii clare.
„Pe 14 septembrie începe campionatul în Liga naţională. De decizia care se va lua aici depinde ce va face mai departe clubul de handbal, în ce eşalon competiţional va participa de acum înainte. Faptul că în momentul acesta noi nu mai avem echipă de Ligă Naţională este clar pentru toată lumea. Înscrierea în Liga Naţională înseamnă un calendar competiţional care trebuie să aibă un suport financiar. Dacă am început campionatul în Liga Naţională, iar apoi urmează să ne retragem de acolo, asta înseamnă excluderea din toate eşaloanele handbalului, atât din Liga I, cât şi din Liga a II-a”, a spus antrenorul echipei de handbal sucevene.
Mai exact, până pe 14 septembrie, handbaliştii suceveni trebuie să afle dacă vor beneficia sau nu, într-un fel sau altul, de susţinere financiară de la Primăria Suceava, a cărei contribuţie reprezintă 66% din bugetul clubului sportiv, pentru a se decide dacă vor juca sau nu în Liga Naţională, fără a risca o retrogradare din toate eşaloanele handbalului românesc.
(30 aug 2013, 12:48:32