Aşa cum am mai anunţat, Federaţia Română de Fotbala decis să schimbe sistemul de desfăşurare a eşalonului secund. Competiţia a fost structurată în două serii, prima fiind alcătuită din 13 formaţii, iar cealaltă, doar din 12. Ediţia de campionat 2013-2014 va conține un sezon regulat, în care se va juca tur-retur, fiecare cu fiecare. La finalul sezonului regulat, primele şase clasate vor evolua în play-off-ul pentru promovarea în Liga I, ocupantele locurilor 7-12 se vor bate în play-out pentru evitarea retrogradării, iar formația de pe locul 13 va pica direct în Liga a III-a. Pentru a împărţi în mod egal numărul de meciuri în sezonul de toamnă şi cel de primăvară, Federaţia a decis să programeze în acest an şi primele cinci etape din retur. Astfel, pe fotbaliştii Rapidului îi aşteaptă o perioadă de foc, urmând ca într-o perioadă relativ restrânsă de timp, de trei luni şi o săptămână, între 7 septembrie şi 13 decembrie, să dispute nu mai puţin de 17 meciuri în campionatul Ligii a II-a. Pe lângă faptul că este vorba de foarte multe meciuri pentru un lot restrâns numeric şi valoric cum este cel al Rapidului, nu trebuie scoase din ecuaţie nici cheltuielile suplimentare cu organizarea meciurilor, deplasări şi cheltuieli de arbitraj în condiţiile bugetului de criză de care beneficiază în prezent gruparea suceveană.
Iată cum se prezintă programul sezonului de toamnă pentru Rapid:
Etapa I – 7 septembrie:
Rapid Suceava – Sportul Studențesc
Etapa a II-a – 14 septembrie:
Unirea Slobozia – Rapid Suceava
Etapa a III-a – 18 septembrie:
Dunărea Galați – Rapid Suceava
Etapa a IV-a – 21 septembrie:
Rapid Suceava – ACS Berceni
Etapa a V-a – 28 septembrie:
Gloria Buzău – Rapid Suceava
Etapa a VI-a – 5 octombrie:
Rapid Suceava – Unirea Tărlungeni
Etapa a VII-a – 9 octombrie:
SC Bacău – Rapid Suceava
Etapa a VIII-a – 12 octombrie:
Rapid Suceava – CF Brăila
Etapa a IX-a – 19 octombrie:
FC Clinceni – Rapid Suceava
Etapa a X-a – 26 octombrie:
Rapid Suceava – CSMS Iași
Etapa a XI-a – 2 noiembrie:
Farul Constanţa – Rapid Suceava
Etapa a XII-a – 6 noiembrie
Rapid Suceava – Rapid București
Etapa a XIII-a – 9 noiembrie:
Rapid Suceava va sta.