După ce oficialii Rapidului au declarat că aşteaptă cu nerăbdare achitarea unei noi tranşe de bani dinspre Primărie, edilul Sucevei, Ion Lungu şi-a expus ieri punctul de vedere în cadrul unei conferinţe de presă. „La fotbal am dat până acum vreo 3,5 miliarde de lei vechi şi îi aştept pe cei de la club să aducă justificarea. Aşa am stabilit cu ei săptămâna trecută. Din punct de vedere legal nu se pot da sumele mai departe în condiţiile în care nu se aduce justificare la prima tranşă. Aici discutăm de bani publici, iar Curtea de Conturi e foarte atentă în asemenea cazuri”, a declarat Ion Lungu.
Chestionat pe marginea acestui subiect, preşedintele Rapidului, Gabriel Clim a precizat că ieri, în cursul amiezii, a depus în sfârşit deconturile cerute la Primărie. „Ne-am mai prezentat în două rânduri cu actele la Primărie, dar specialiştii de acolo au considerat că nu sunt complete. S-au schimbat mai multe reglementări în ultimul an, modalitatea de completare şi prezentare a actelor a devenit mult mai complexă, însă până la urmă am reuşit să prezentăm tot ce ni s-a cerut. Acum aşteptăm să primim în cel mai scurt timp o nouă tranşă de bani, pentru a putea să achităm din datoriile pe care le avem faţă de jucători şi să ne continuăm activitatea”, a precizat conducătorul Rapidului.