Grupările Rapid Suceava şi FC Pojorâta au încheiat nedecis, scor 1-1, meciul de pregătire susţinut ieri după-amiază, pe stadionul Rarăul din Câmpulung Moldovenesc. La jumătatea disputei „ceferiştii” erau în avantaj, ca urmare a golului marcat de mijlocaşul Căinari, către mijlocul primei reprize. Formaţia antrenată de Dănuţ Mândrilă a izbutit golul egalizator prin Ioniţă, din penalti, în ultimele 10 minute ale întâlnirii. În poarta Rapidului a debutat cu acest prilej tânărul portar Artenie, de la gruparea de Liga a IV-a Şomuz Fălticeni. O veste bună este şi revenirea în lot a mijlocaşului Maradona Chiriac, care a lăsat o impresie pozitivă în returul precedentului sezon al Ligii secunde.
Rapid a evoluat în alcătuirea Pascal – Bălan, Sava, Ferariu, Semeghin – Golofca, Apetri, Velescu, Luţac – Ionesi, Căinari. Pe parcursul jocului au mai intrat Artenie, Nastasiu, Cristescu, Spătar, Stănescu, Duţică, Stoian, Fedorovici şi Chiriac. Antrenori: Marin Barbu, Bogdan Tudoreanu şi Ion Buzoianu.
FC Pojorâta a jucat în formula Axinte – Donose, Prundean, Neagoe, Fortună – Lazăr, Ioniţă, Cherariu, Botezatu – Irimia, Beleca. Au mai intrat Turiţă, Puianu, Nuţu, C. Ilie, Dodan, Nemeş, Stroia, Iftimie şi Erhan. Antrenori: Dănuţ Mândrilă şi Iulian Sârbu.
Meciul revanşă dintre cele două combatante va avea loc mâine, pe stadionul Areni, cu începere de la ora 18.00.