Odată finalizate lucrările de modernizare la stadionul din Pojorâta, echipa locală şi-a prezentat lotul de jucători cu care va aborda viitoarea stagiune pe arena care a fost omologată pentru a găzdui partide din cel de-al treilea eşalon al ţării.
„S-a muncit enorm la stadion, dar eforturile nu au fost în zadar, pentru că acum beneficiem de o arenă foarte cochetă, care face cinste gospodarilor din Pojorâta. Practic, prin eforturile comunităţii locale, faţa arenei a fost schimbată acum în totalitate. S-au montat un număr de 500 de scaune în tribune, s-a înlocuit şi s-a mărit suprafaţa de joc, s-au renovat vestiarele şi băile aferente, s-a construit o cameră destinată presei, s-a schimbat gardul împrejmuitor, s-au montat porţi noi, stadionul beneficiind acum şi de o modernă tabelă electronică”, a declarat antrenorul Dănuţ Mândrilă.
Adversara gazdelor în meciul care a constituit prezentarea în faţa publicului local a lotului de jucători cu care se va aborda viitorul sezon al Ligii a III-a a fost gruparea CS Gura Humorului. Spre bucuria numărului mare de spectatori prezenţi la eveniment, partida a fost la discreţia fotbaliştilor pregătiţi de Dănuţ Mândrilă, care s-au impus la final cu scorul de 4-0, graţie reuşitelor semnate de Botezatu, Dodan, Irimie şi Erhan.
FC Pojorâta a evoluat în alcătuirea Axinte – Prundean, Neagoe, Fortună, Cherariu, Ioniţă, Botezatu, Lazăr, Dodan, Irimia, Beleca. Au mai intrat Turiţă, Puianu, Blidariu, N. Vlad, Tivodari, C. Ilie, Donose, Stroia, Iftimie şi Erhan. Nu au jucat accidentaţii Nemeş şi Strab.