În acest week-end este programat pe stadionul din Pojorâta un interesant patrulater fotbalistic. Este vorba de o competiţie internaţională care se va derula sub denumirea „Cupa Bucovina-România 2013” şi la care participă echipe din Belgia, Italia, Grecia şi România.
Toate cele patru echipe sunt constituite din fotbalişti amatori, cu vârste între 25-60 de ani, având, în viaţa de zi cu zi, cele mai diverse ocupaţii: muncitori, oameni de afaceri, mici întreprinzători, funcţionari, profesori, studenţi etc. Pe lângă programul strict sportiv, care va dura doar două zile din cele şapte, sunt prevăzute diferite vizite şi activităţi care vor permite descoperirea zonei cu frumuseţile naturale şi bogăţia culturală specifică Bucovinei.
Rădăcinile acestei acţiuni inedite sunt mai vechi, din 2005, când Cozmin Lucău, un tânăr originar din localitatea Botuş, comuna Fundu Moldovei, asistent cercetător la Universitatea din oraşul Ottignies - Louvain-la-Neuve, din Belgia, a venit cu ideea de a crea punţi de legătură între cele două comunităţi, cea maternă şi cea adoptivă, aflate la mii de kilometri distanţă.
De aici şi până la pasiunea pentru sportul rege, fotbalul, nu a mai fost decât un pas, iar în anii care au urmat au avut loc mai multe partide între fotbalişti amatori din Fundu Moldovei şi cei din Ottignies – Louvain-la-Neuve, atât în Belgia cât şi în România. Sub pretextul susţinerii meciurilor de fotbal, între cele două comunităţi s-au stabilit adevărate schimburi culturale, închegându-se relaţii de prietenie ce durează şi astăzi.
Pe parcursul timpului, „joaca de-a fotbalul”, a devenit mai complexă odată cu organizarea în Belgia a unui turneu cu invitaţi din mai multe ţări. Aceasta s-a materializat în anul 2008 când echipelor din Belgia şi România li s-au alăturat echipe din Italia, Irlanda si Spania.
Acum, a venit rândul bucovinenilor să găzduiască această competiţie, iar acţiunea este posibilă cu ajutorul unor oameni de afaceri din zona Câmpulung Moldovenesc - Fundu Moldovei, printre care Nicolae Troaşe şi Florin Moroşan, dar şi cu sprijinul Primăriei Pojorâta, Primăriei Fundu Moldovei, Ocolului Silvic Pojorâta, Colegiului Silvic „Bucovina” din Câmpulung Moldovenesc.
Parteneri oficiali ai acestei manifestări sunt Grupul de firme „Calcarul” şi Romsis Import-Export, iar o notă aparte trebuie acordată şi mai multor familii din Fundu Moldovei care au strâns legături de prietenie solide cu alte familii din Belgia şi care s-au implicat trup şi suflet în reuşita acţiunii.
Care sunt regulile turneului
Toate cele patru formaţii prezente la turneu vor juca în sistem fiecare cu fiecare, patru partide fiind programate sâmbătă, 6 iulie, între orele 9.00-14.30, iar ultimele două duminică, 7 iulie, între orele 11.30-14.10, la final fiind programată şi premierea. Regulile sunt aproape identice cu cele din fotbalul mare, cu excepţia schimbărilor care sunt permise în număr nelimitat şi se pot face în orice moment al partidei. Fiind un turneu de veterani jucătorii vor avea peste 30 de ani, un singur jucător sub 30 de ani fiind admis pe teren pentru fiecare echipă.
Durata unui meci va fi de 70 minute, câte două reprize a 35 minute fiecare, cu o pauză de 10 minute între cele două reprize.
Victoria este răsplătită cu 3 puncte, un egal cu 2 puncte, în timp ce la înfrângere se acordă 0 puncte.
Clasamentul final se va stabili prin însumarea punctelor obţinute în cele 3 meciuri. În caz de egalitate între două echipe se va lua în considerare rezultatul din meciul direct. Al doilea criteriu va fi golaverajul total, apoi urmând lovituri de la 11 metri în serii de câte trei pentru început.
În afara turneului propriu-zis, fotbaliştii din cele patru ţări şi familiile acestora vor avea parte şi de surprize oferite de organizatori. Printre acestea se numără o vizită pe Rarău, vizitarea unei stâne şi o masă tradiţională la stână cu balmoş şi berbec la proţap.
Din programul invitaţilor nu vor lipsi vizite la Muzeul Lemnului din Câmpulung Moldovenesc, la Mănăstirea Voroneţ, la Salina Cacica şi la un atelier de ceramică de la Marginea.