Nou promovata Bucovina Rădăuţi a încheiat sezonul 2012-2013 al Ligii a III-a cu un rezultat pozitiv, remizând pe teren propriu, scor 0-0, în compania liderului autoritar al Seriei I SC Bacău, formaţie care va evolua începând din toamnă în eşalonul secund. Partida a fost una deosebit de spectaculoasă şi plină de faze de poartă, în ciuda scorului alb. Cea mai mare ocazie a rădăuţenilor i-a aparţinut lui Agbleta, care a trimis mingea în stâlpul porţii adverse. „Suntem mulţumiţi că am reuşit să jucăm de la egal la egal cu un adversar atât de valoros”, a declarat la final managerul echipei gazdă, Manuel Costache.
Bucovina Rădăuţi: Butnariu – Ilisoi, Breniuc, Alupei, Duţică – Rusu, Păsăilă, Zaremba, Stoian – Agbleta, Viu. Au mai intrat Ţugui, Obreja şi Hrimiuc.