Bucovina Rădăuţi a realizat surpriza etapei a XXIII-a a Ligii a III-a, învingând cu scorul de 2-1 pe terenul celei de-a treia clasate, CSM Moineşti. Partida a fost una extrem de spectaculoasă, ambele formaţii întrecându-se în ratări, scorul la bare fiind 3-2 în favoarea gazdelor. Fotbaliştii pregătiţi de Lucian Burlacu şi Laurenţiu Andrieş au abordat foarte curajos confruntarea de la Moineşti, astfel că au intrat în avantaj la pauză graţie golului marcat de Zaremba, din penalty. Rădăuţenii au evoluat la fel de avântat şi în partea secundă, izbutind dublarea avantajului imediat după reluare, prin Stoian. Gazdele şi-au intensificat mai apoi dominarea, dar n-au reuşit decât reducă din handicap, prin Berbece, în minutul 70.
Bucovina: Butnariu – Ilisoi, Breniuc, Alupei, Duţică – Stoian, Păsăilă, Zaremba, Sadoveac – Ionesi, Agbleta. Au mai intrat Viu, Hrimiuc, Vitu şi Burlacu.
Sporting pierde greu pe terenul liderului
Într-un alt meci al rundei a XXIII-a, Sporting a cedat la limită, scor 0-1, în fieful liderului SC Bacău. Sucevenii au pus mari probleme adversarilor în prima repriză, când au irosit trei mai ocazii de gol prin Bîgu, Nechitoaia şi Azaharioaei. Şi cum în fotbal ratările se răzbună, băcăuanii au fost cei care au deschis scorul în secvenţele de final ale primei reprize, în urma unei neînţelegeri dintre Pantea şi portarul Pascal. La adăpostul acestui fragil avantaj, gazdele au evoluat mult mai prudent în partea secundă şi nu le-au mai permis alb-verzilor să-şi creeze oportunităţi clare de a înscrie.
Sporting: Pascal – Pantea, Ferariu, Kuruc, Bîgu – Căinari, Apetri, Stănescu, Azaharioaei – Nechitoaia, Gheorghiciuc. Au mai intrat Leşanu, Cutaş, Longher şi Pamparău.
Iată rezultatele complete înregistrate în etapa a XXIII-a:
Clasament