La o diferență de patru ani, echipa de handbal a Clubului Sportiv Universitatea Suceava are din nou șansa de a ajunge într-o finală europeană, mai exact în Challenge Cup, competiție în care este la a patra prezență din istoria clubului. Handbaliștii pregătiți de antrenorul Răzvan Bernicu vor întâlni în semifinale Handball Esch, formație ce în acest sezon a reușit să ajungă cel mai departe într-o fază a cupelor europene. Prima manșă a dublei din penultimul act al Challenge Cup se va consuma astăzi, 20 aprilie, la sala Liceului cu Program Sportiv Suceava, începând cu ora 17.00. Clubul din Luxemburg a mai avut tangențe cu handbalul din România, mai exact în sezonul 2006 – 2007, când în runda a doua a Cupei Cupelor a fost eliminată de Dinamo București, echipă ce în același sezon a ieșit în optimi, după o dublă dramatică în fața HCM-ului din Constanța. Mai mult, în 2009, când Suceava a pierdut cupa în disputa cu Reșița, luxemburghezii au ieșit din primul tur, fiind scoși chiar de elvețienii de la Bern Muri, echipă de care Suceava a trecut atunci în semifinale. Având avantajul terenului propriu și a suporterilor ce vor umple la refuz micuța sală de la LPS, handbaliștii suceveni își doresc să facă un meci foarte bun și să ia o opțiune serioasă pentru calificarea în finală, mai ales că în acest sezon au făcut meciuri foarte bune în deplasare.
„Accederea în finală este o șansă pe care nu trebuie s-o ratăm. La patru ani după ce am evoluat cu trofeul pe masă ne dorim să jucăm o a doua finală, chiar dacă vom juca meciul de acasă la Botoșani. Dacă am ajunge o dată la patru ani într-o finală de cupă europeană ar fi într-adevăr o performanță foarte mare pentru clubul nostru”, a explicat directorul tehnic al studenților, Petru Ghervan.
Dacă ar reuși să se califice în finală și s-o câștige, Universitatea Suceava ar avea asigurat un loc în cupele europene și în sezonul viitor, indiferent de locul ocupat în clasament sau la Cupa României.
Partida de astăzi din semifinalele Challenge Cup va fi transmisă în direct pe site-ul nostru www.monitorulsv.roîncepând cu orele 17.00 și va fi comentată de antrenorul echipei Universitatea II Suceava, profesorul Dumitru Bernicu.