Cu doar trei zile înaintea primei manșe din semifinalele Challenge Cup, handbaliștii suceveni vor primi în această seară, de la ora 17.00, vizita echipei ce este din nou campioana României înainte cu două etape de terminarea sezonului, HCM Constanța. Partida era programată inițial sâmbăta viitoare, dar a fost reprogramată pentru astăzi, deoarece pe 27 aprilie, Universitatea va juca în Luxemburg, returul din semifinale. Înaintea acestei partide, Universitatea se află pe locul cinci în clasament, la egalitate de puncte cu poziția a patra, ocupată de Potaissa Turda, dar cu un golaveraj mai slab. Deși mai mulți jucători se resimt după meciurile destul de dure cu Dinamo și Clujul, antrenorul Răzvan Bernicu speră ca în meciul cu Constanța și mai ales în cel de sâmbătă, cu luxemburghezii să-i aibă apți, 100% pe toți jucătorii valizi din lot.
„Un final de campionat în care nu ne doream un adversar ca HCM Constanța, dar cu un meci bun putem termina frumos acest sezon, mai ales că avem un număr de 11 meciuri fără înfrângere în campionat, cât și în Europa. Mai avem un singur meci după și am putea termina sezonul pe teren propriu cu fruntea sus, indiferent dacă ne vom clasa în primele patru sau nu. Jucăm în fața propriilor suporteri și atât eu, cât și băieții ne dorim să facem un meci bun și să nu ne pară rău că ne-ar fi trebuit un punct sau două cu Constanța și am fi putut mai mult. Cu siguranță va fi un meci de luptă, dar eu am toată încrederea că băieții vor face un meci mare”, a declarat antrenorul Răzvan Bernicu.
Venit de la HCM Constanța, portarul George Șerlaru știe că echipa campioană nu va veni în excursie și își dorește pentru Suceava, măcar un egal.
„Ne așteaptă un meci extraordinar de dificil, în compania Constanței, echipă care a câștigat în etapa trecută cu Bacăul și sunt deja campionii României. Noi sperăm să facem un meci cât mai bun și să reușim măcar un egal și de aceea nu trebuie să ne bazăm pe faptul că vor veni relaxați. Cu siguranță își doresc să câștige toate meciurile până la final să arate că singura greșeală a fost înfrângerea de la Bacău, din tur”, a explicat Șelaru.
Un alt jucător sucevean, ce a fost jucătorul Constanței mai mulți ani, pivotul Bogdan Șoldănescu este de părere că ”întâlnim cel mai puternic adversar din Liga Națională, dar din păcate îl întâlnim într-un moment decisiv pentru noi, deoarece după meci vom putea spune dacă mai suntem în cărți pentru locul patru. Noi vom face tot posibilul să luăm cele două puncte pentru a ne îndeplini obiectivul”.
După meciul cu Constanța, Universitatea Suceava va încheia acest sezon al Ligii Naționale cu o deplasare la CSM Ploiești, programată pe data de 11 mai, meci după care vor întra în competiție la Cupa României.
Clasamentul Ligii Naționale