Echipa de handbal a Universității Suceava este foarte aproape de a repeta performanța din sezonul 2008 – 2009 și de a se califica pentru a doua oară în istoria clubului în semifinalele Challenge Cup. Studenții pregătiți de Răzvan Bernicu au făcut un prim pas spre penultimul act săptămâna trecută, când au reușit să se impună pe terenul celor de la Ankara Spor cu scorul 36 – 33. Sâmbătă, de la ora 11.00, la sala Liceului cu Program Sportiv Suceava, universitarii au 60 de minute de joc pentru a tranșa calificarea și îndeplinirea obiectivului din acest an în cupele europene, prezența în semifinalele Challenge Cup. Turcii urmau să sosească ieri la Suceava, iar astăzi să efectueze un antrenament în sala LPS la amiază, după ședința de pregătire a sucevenilor. Din păcate, pentru acest meci, antrenorul Răzvan Bernicu nu va putea beneficia de serviciile unui jucător important la linia de 9 metri, interul stânga Georgică Cântec, ce urmează să se opereze de menisc, fapt ce-l va ține pe margine o perioadă mai mare de timp. Un alt jucător incert după meciul dur din Turcia este conducătorul de joc Cristian Bursuc, jucător pe care sucevenii speră să-l aibă apt la ora meciului.
Înaintea meciului din retur, tehnicianul sucevean, Răzvan Bernicu este conștient că turcii nu vor veni într-o simplă excursie, dar este convins că elevii săi vor face un meci foarte bun, care să le asigure calificarea în semifinale.
„Un prim pas l-am făcut prin victoria de la ei, dar ne așteaptă un meci poate mai dificil decât cel din deplasare, pentru că sunt convins că nu vor veni doar să facă act de prezență și dacă nu vom trata meciul serios vom avea mari probleme. Dacă ne uităm la ultimele meciuri pe care le-am jucat acasă, împotriva Bacăului și a Odorheiului, eu am convingerea că vom face un meci bun și ne vom apropia atât victorie, cât și calificarea în semifinale, așa cum ne-am propus la începutul campionatului”, a explicat antrenorul Răzvan Bernicu.
Studenții știu că nu vor avea o misiune ușoară în fața turcilor
Înaintea acestui retur din sferturile de finală ale Challenge Cup, handbaliștii suceveni nu se gândesc decât la calificare. Stâlpul apărării sucevene, pivotul Bogdan Șoldănescu este precaut în ce privește acest meci și speră ca Universitatea să se concentreze cât mai bine în teren, pentru a spera la calificare.
„Calificarea este cuvântul de ordine pentru noi și vom face tot posibilul s-o obținem sâmbătă. Ne așteaptă un meci extrem de greu și nu ne lăsăm păcăliți de rezultatul din tur și de meciul făcut de ei acolo, deoarece se pot întâmpla multe. Suntem cu picioarele pe pământ și vom da totul în teren pentru această calificare. Am întâlnit o echipă ce are un joc destul de rapid, în care insistă pe repunerea imediată de la centru și contraatac, dar acolo am găsit arme să contracarăm aceste lucruri și sperăm s-o facem și aici. Au un inter dreapta ce ne-a pus ceva probleme, dar sperăm ca și sâmbătă să-l contracarăm cât mai bine”, a declarat Bogdan Șoldănescu.
Portarul sucevean convocat la naționala de seniori, George Șelaru speră ca în acest meci, colegii săi să închidă mult mai bine apărarea, pentru a nu primi la fel de multe goluri ca în Turcia, adică 33.
„Într-adevăr ne așteaptă un meci deosebit de greu și e foarte bine că am câștigat în deplasare, am dat foarte multe goluri, dar în același timp nu e bine că am primit destul de multe. Sperăm ca la Suceava să ne închidem mai bine în apărare, să facem contraatac și faza a doua și să reușim să câștigăm acest meci, deoarece pentru noi este foarte important să obținem o victorie, nu numai să ne calificăm. Cu siguranță va fi foarte greu, deoarece nu cred că vor veni aici să se predea și vor încerca, atât cât pot să ne pună probleme, dar dacă noi ne concentrăm destul de bine, eu spun că putem câștiga, fără prea mari probleme”, a completat George Șelaru.
Partida dintre Universitatea Suceava și turcii de la Ankara Spor va fi condusă de doi arbitri din Kosovo, Erdoan Vitaku și Arsim Vitaku, ce au mai arbitrat Suceava în optimile Challenge Cup din sezonul 2009 – 2010, când Universitatea a câștigat acasă împotriva ucrainenilor de la Burevestnic, cu scorul de 31 – 20.