Unul dintre cei mai importanți jucători la linia de nouă metri a Universității Suceava, interul stânga Georgică Cântec va lipsi din teren o bună perioadă de timp din cauza unei accidentări la menisc, ce l-ar putea ține pe margine până la finalul campionatului. Handbalistul sucevean avea probleme mai vechi la genunchiul drept, iar în meciul de la Ankara s-a accidentat mai grav în urma unui contact fizic dur. În această săptămână, handbalistul sucevean a făcut un RMN și așteaptă o interpretare a rezultatelor, pentru a vedea exact ce leziuni are la menisc. Georgică Cântec a mai avut dureri la genunchi ce l-au ținut pe margine în acest an, timp de o săptămână, chiar înaintea meciului cu Bacăul, în care a intrat în teren cu toate că nu era refăcut complet.
„Problemele lui Georgică la genunchi sunt mai vechi, dar acum s-au agravat și mai mult ca sigur va fi operat. Așteptăm interpretarea RMN-ului și cred că în această săptămână va fi operat. În funcție de intervenția pe care o va suferi vom ști exact și cât va sta la recuperare, dar cu siguranță va fi până la finalul campionatului. Jocul din Turcia a fost unul destul de dur, de luptă, în urma căruia și Cristian Bursuc a acuzat dureri la mâna dreaptă, dar sper ca până sâmbătă să fie apt de joc”, a explicat directorul tehnic a universitarilor, Petru Ghervan.
Vestea bună pentru returul din Challenge Cup este că Adrian Chiruț va avea dreptul să joace, chiar dacă în Turcia a văzut cartonașul roșu, după trei eliminări de două minute.
Suporterii Universității își pot lua bilete pentru meciul cu turcii
Începând de luni, suporterii echipei sucevene de handbal își pot procura bilete de intrare la meciul retur din sferturile Challenge Cup, partidă ce este programată sâmbătă, de la ora 11.00, la sala LPS. Dacă de luni și până azi au întâietate cei ce au deja abonamente pentru meciurile din Liga Națională, de mâine și până la ora meciului își pot cumpăra bilete și ceilalți doritori, prețul rămânând același, adică 15 lei.