Gruparea de Liga a II-a Rapid Suceava va începe astăzi un stagiu de pregătire centralizată de 10 zile, care va fi efectuat în localitatea Poiana Negri. „Urmează pentru noi cea mai importantă perioadă a pregătirii de iarnă. Vom lucra foarte intens la capitolul pregătire fizică, pentru că acest aspect este primordial în perspectiva returului de foc care ne aşteaptă”, a declarat antrenorul principal al „ceferiştilor”, Ovidiu Murariu. Colectivul tehnic al Rapidului, alcătuit din Ovidiu Murariu, Bogdan Tudoreanu şi Ion Buzoianu, a deplasat la munte un lot de 23 de fotbalişti, alcătuit din portarii Preda şi Zăvoi şi jucătorii de câmp Bălan, Doboş, Fl. Plămadă, Lozneanu, Sava, Semeghin, Spătar, Arotăriţei, Velescu, Căinari, Chişu, Sumanariu, Moldovan, Negru, Caragea, I. Plămadă, Luţac, Vornicu, Apetrei şi Cerlincă.
Maradona din Botoşani e pe lista Rapidului
„Încercăm să mai aducem doi jucători cu valenţe ofensive. Unul este Sebastian Chitoşcă, de la Ceahlăul Piatra Neamţ, fotbalist despre care s-a mai discutat, iar celălalt Maradona Chiriac, de la FC Botoşani. Daca vom reuşi să ne completăm lotul şi cu aceşti jucători, cred că putem lupta cu şanse mari pentru evitarea retrogradării”, a precizat antrenorul principal al Rapidului.
Pe durata stagiului de pregătire de la Poiana Negri, gruparea suceveană va disputa un singur meci amical, la sfârşitul acestei săptămâni, duminică, cel mai probabil în compania formaţiei de Liga a IV-a Minerul Iacobeni. Sâmbătă, pe 9 februarie, la întoarcerea de la munte, sucevenii vor face o escală la Câmpulung Moldovenesc, pentru a juca un meci de pregătire împotriva echipei Dunărea Galaţi.