Dintre cei doi fotbalişti de la Sporting Suceava plecaţi în pregătiri cu prim divizionara FC Vaslui, doar atacantul Alexandru Buziuc va face parte din lotul pregătit de Viorel Hizo care se va deplasa în stagiul de pregătire centralizată din Spania. Asta nu înseamnă că transferul mijlocaşului Răzvan Bîgu a picat definitiv, acesta primind asigurări din partea conducerii tehnice a vasluienilor că va fi luat în cel de-al doilea stagiu de pregătire al iernii, care va avea loc în Antalya.
„Atât Buziuc cât şi Bîgu au lăsat o impresie bună în scurta perioadă în care s-au pregătit cu FC Vaslui. Amândoi sunt jucători tineri, de mare perspectivă, pe care conducerea Vasluiului îi tratează ca atare. Dată fiind concurenţa pe posturi existentă la nivelul lotului vasluian, Bîgu nu şi-a mai găsit loc în avionul pentru Spania. Nu este însă nici un capăt de ţară, întrucât atât el cât şi Buziuc au şanse mari să semneze contracte de joc cu FC Vaslui în această iarnă”, a declarat managerul CS Sporting, Ciprian Anton.
Revenind la Buziuc, golgeterul celor de la Sporting are şansa să debuteze în fotbalul mare într-o companie de excepţie, FC Vaslui urmând să se confrunte pe durata şederii în Spania cu adversari de calibru, precum Şahtior Doneţk, FC Copenhaga, Molde, ŢSKA Moscova sau Rosenborg, grupări care au acceptat invitaţia de a participa la Copa de Sol, găzduită de oraşul Marbella.