Rapid Suceava a pierdut cu scorul de 2-0 (0-0) meciul susţinut ieri, pe terenul grupării Chindia Târgovişte, contând pentru etapa a IX-a a Ligii a II-a. Chiar dacă au avut în faţă o echipă deosebit de determinată, sucevenii au irosit o bună şansă de a-şi îmbunătăţi zestrea de puncte. „Ceferiştii” n-au cum să se împace deloc cu acest rezultat, în condiţiile în care formaţia gazdă a evoluat cu un om mai puţin pe teren încă de la jumătatea reprizei întâi, când mijlocaşul Chindiei, Cherchez, a fost eliminat pentru cumul de cartonaşe de galbene. După o primă repriză echilibrată şi săracă în faze de poartă, sucevenii şi-au propus să forţeze victoria în repriza a doua. Formaţia gazdă s-a apărat însă cu calm şi a contraatacat periculos ori de câte ori a avut ocazia, cum s-a întâmplat şi în minutul 60, când centrarea lui Honciu a fost deviată nefericit în propria poartă de către fundaşul central Lozneanu. Rapidiştii au resimţit din plin şocul primirii golului, astfel că au mai fost surprinşi o dată 8 minute mai târziu, când juniorul Băluţă a înscris cu un şut imparabil de la 16 metri.
Chindia Târgovişte a început meciul în formula Perianu – C. Dinu, S. Rădoi, Ispas, Buşu – Băluţă, Honciu, Mihăescu, Cherchez – Şerban, Verdeş. Antrenor: Eusebiu Tudor.
Rapid Suceava a evoluat în alcătuirea Preda – Bălan, Fl. Plămadă, Lozneanu, Spătar – Bosancu (84 Moldovan), Velescu, Căinari, I. Plămadă – Marinkovic (66 Duman), Negru (65 Sumanariu). Antrenor: Ovidiu Murariu.
Iată rezultatele înregistrate până acum în etapa a IX-a:
Clasament