Fără antrenorul Leonard Bibirig pe banca tehnică, CS Universitatea II Suceava a pierdut cu scorul de 30-32 meciul de pe teren propriu cu CSM Călăraşi, contând pentru etapa a V-a a Diviziei A de handbal masculin. Mult mai experimentata formaţie oaspete s-a instalat la conducerea ostilităţilor încă din startul partidei, însă sucevenii au izbutit să se menţină în meci beneficiind şi de forma bună a portarului Spiridon. „Studenţii” au avut o răbufnire de orgoliu în debutul părţii secunde şi au reuşit să preia chiar conducerea pe tabela de marcaj, cu 15-14. În continuare, ai noştri n-au mai fost însă în stare să susţină ritmul impus de formaţia oaspete, fiind nevoiţi să se încline la final cu scorul de 30-32. E adevărat, sucevenii pot invoca în sprijinul lor şi ghinionul care nu i-a ocolit deloc în această confruntare, în condiţiile în care au trimis mingea de nu mai puţin de 12 ori în barele porţii adverse.
Universitatea II Suceava:Spiridon, Ilii, Nedelcu – Ţigănaşu (5 goluri), Sandu (4 goluri), Burlacu (4 goluri), Smeu (4 goluri), Târzioru (4 goluri), Dumitraş (4 goluri), Aldica (3 goluri), Leordean (1 gol) şi Negruşeri (1 gol).
În următoarea etapă, Universitatea II va evolua sâmbătă, de la ora 12.30, pe terenul grupării de la HC Vaslui.