După două meciuri pierdute în debutul sezonului, dar şi o schimbare la nivelul băncii tehnice, echipa de handbal a Universităţii Suceava a reuşit primele puncte din turul Ligii Naţionale, pe terenul uneia dintre contracandidatele la un loc de cupă europeană, Pandurii Târgu Jiu, scor final 27 – 26.
Conduşi de pe bancă de noul antrenor, Răzvan Bernicu, universitarii au plecat în această deplasare foarte hotărâţi să facă o figură frumoasă şi să şteargă din impresia lăsată după primele două etape. Începutul partidei de sâmbătă a aparţinut gazdelor, care au condus cu 3 – 0, dar sucevenii au revenit şi pe fondul unei superiorităţi au egalat şi chiar au preluat conducerea la 5 – 4 după 10 minute de joc. În următoarele 14 minute jocul a fost foarte echilibrat, ca de altfel toată partida, gorjenii reuşind să se desprindă la două goluri, scor 12 – 10. Studenţii au profitat din nou de o superioritate şi au egalat, intrând mai apoi la vestiare cu un avantaj minim de un gol, scor 15 – 14.
În debutul reprizei secunde, primele şase minute au fost fără gol, Acatrinei semnând prima reuşită din partea secundă, moment după care gazdele au egalat din nou la 16. În minutul 41, la scorul de 18 – 17 pentru Pandurii, elevii lui Răzvan Bernicu au punctat de trei ori la rând şi s-au dus din nou la două goluri.
Portarul George Şelaru a fost declarat jucătorul meciului
Graţie unei evoluţii foarte bune a portarului George Şelaru, care a fost declarat omul meciului în care a reuşit să apere şi trei lovituri de la 7 metri, universitarii s-au dus la trei goluri când mai erau două minute şi puteau termina liniştiţi dacă un ratau un atac la scorul de 27 – 24. Gorjenii au replicat cu două goluri, dar deja era prea târziu pentru a mai putea egala, şi astfel Universitatea Suceava obţine prima victorie din acest sezon.
Antrenorul Răzvan Bernicu a declarat după meci: „Le-am spus băieţilor că vom avea un meci foarte greu la Târgu Jiu, în care va trebui să tragem până în ultima secundă şi aşa a fost. Am obţinut o victorie muncită, în care sportivii noştri s-au dăruit exemplar. Chiar dacă mai avem unele carenţe în joc, de această dată nu am mai ratat aşa de mult, ne-am apărat mult mai bine, iar aceste lucruri îmi dau speranţe că vom continua în acelaşi mod în etapele viitoare”.
În partida de la Târgu Jiu, pentru Universitatea au reuşit să marcheze aproape toţi jucătorii, excepţie făcând Staricov, handbalist ce a făcut un meci foarte bun. Acatrinei şi Gavriloaia au marcat de cinci ori fiecare, Cântec, Chiruţ şi Mitrea, câte trei goluri, Bursuc şi Ţuţu, câte două reuşite, iar Roşu, Petrea, Amihăesi şi Şoldănescu, câte un gol.
În etapa viitoare, sucevenii vor juca din nou pe teren propriu, sâmbătă, de la ora 17.00, în compania formaţiei CSM Ploieşti.
Rezultatele etapei a III-a
HCM Constanţa – HC Odorhei 34-28 (18-14)
CSM Bucureşti – Universitatea Cluj 33-17 (16-9)
CS Caraş-Severin – Dinamo Bucureşti 30-23 (14-11)
Potaissa Turda – Universitatea Timişoara 27-25 (14-12)
Pandurii Târgu Jiu – Universitatea Suceava 26-27 (14-15)
CSM Ploieşti – Ştiinţa Bacău se joacă astăzi.
Clasament
1. HCM Constanţa 3 3 0 0 97 – 65 6
2. CSM Bucureşti 3 3 0 0 95 – 66 6
3. Ştiinţa Bacău 2 2 0 0 56 – 43 4
4. CS Caraş-Severin 3 2 0 1 78 – 67 4
5. HC Odorhei 3 2 0 1 96 – 94 4
6. ASC Potaissa Turda 3 2 0 1 83 – 81 4
7. Universitatea Timişoara 3 1 0 2 71 – 73 2
8. Universitatea Suceava 3 1 0 2 83 – 90 2
9. Pandurii Tg. Jiu 3 1 0 2 74 – 85 2
10. CSM Ploieşti 2 0 0 2 59 – 65 0
11. Universitatea Cluj 3 0 0 3 60 – 94 0
12. Dinamo Bucureşti 3 0 0 3 67 – 96 0