Peisajul sportului juvenil sucevean s-a îmbogăţit cu un nou club. Asociaţia Sportivă Luceafărul Bucovina a demarat un proiect intitulat „Educaţie prin Sport – Educaţie prin Fotbal”, care se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 şi 12 ani, băieţi şi fete, indiferent de experienţa sau înclinaţia către un anume sport.
Activitatea clubului este susţinută de 14 cadre cu înaltă calificare atât pedagogică (6 profesori cu gradul I în învăţământ) cât şi din punct de vedere sportiv (fotbal – 3 antrenori cu licenţa „A” UEFA, atletism, gimnastică, arte marţiale – 1 antrenor principal Lotul Naţional Viet-vo-dao, 1 Campion European) şi nu în ultimul rând calificare medicală (profesori kinetoterapeuţi, medic ortoped).
„Ne dorim ca prin acest proiect să atragem cât mai mulţi copii şi să oferim o alternativă de a face mişcare, de a lupta împotriva orelor petrecute la calculator, printr-o educaţie sportivă care să aibă un real efect asupra sănătăţii fizice şi psihice, cu atât mai mult cu cât antrenamentul psiho-fizic pe care vrem să punem accent este o noutate în acest domeniu în ţara noastră”, a declarat Gheorghe Pricop, preşedintele AS Luceafărul Bucovina.
Antrenamentele vor avea loc în balonul Universităţii Ştefan cel Mare şi în sala City Gallery de la Shopping City Suceava de luni până vineri între orele 17.00 – 20.00 şi sâmbăta între orele 9.00 şi 12.00.
Cei interesaţi pot accesa site-ul oficial al clubului, www.luceafarulbucovina.rounde vor găsi mai multe informaţii şi datele de contact ale antrenorilor.