După victoria nesperată din campionat, cu FC Botoşani, fotbaliştii Rapidului au fost aduşi repede cu picioarele pe pământ de anonimii de la FC Zagon, care le-au barat drumul spre şaisprezecimile Cupei României. Sucevenii au însă timp suficient să-şi dreagă moralul, deoarece vor disputa următorul meci oficial abia pe 29 septembrie. Aşadar, „ceferiştii” nu vor evolua în etapele a III-a şi a IV-a a Ligii secunde întrucât formaţiile Astra II Giurgiu şi Callatis Mangalia s-au retras din campionat. Până atunci, alb-vişiniii vor susţine şedinţe zilnice de pregătire în localitate, fiind şi în căutarea de adversari pentru perfectarea a unuia sau două meciuri amicale.
Bosancu şi Semeghin au luat roşu în Cupă şi stau în campionat
Prin aceste jocuri test, tehnicienii Rapidului vor să găsească cele mai bune soluţii pentru înlocuirea a doi jucători importanţi cum sunt Dorin Semeghin şi Paul Bosancu, care au fost eliminaţi în partida de Cupa României cu FC Zagon şi nu vor avea drept de joc nici în campionat, în confruntarea din runda a V-a, din deplasare, cu Dunărea Galaţi. În condiţiile în care Bosancu a primit direct cartonaşul roşu, este foarte probabil ca acesta să fie suspendat şi pentru următorul meci de campionat, de pe Areni, cu Farul Constanţa.