Sezonul 2012-2013 a început sub semnul echilibrului, în condiţiile în care numai patru formaţii din cele trei serii ale Ligii a V-a au acumulat procentaj maxim după consumarea meciurilor din primele etape. Două dintre ele sunt din Seria I, Şomuzul Preuteşti şi Victoria Păltinoasa, ambele obţinând victorii la limită, pe teren propriu, în runda de duminică. În Seria a II-a cel mai bine a pornit Viitorul Adâncata, gruparea pregătită de fraţii Dorel şi Ion Bernard fiind singura echipă fără gol primit până acum. Vânătorul Dorna Candrenilor este liderul neaşteptat din Seria a III-a, însă este de aşteptat ca cea mai titrată formaţie din zona de munte, Dorna Vatra Dornei, să atace cât mai curând prima poziţie.
Iată rezultatele complete înregistrate etapa a II-a a Ligii a V-a:
Seria I
Şomuzul Preuteşti – Recolta Fântânele 3-2
Victoria Păltinoasa – Pleşul Râşca 2-1
Inter Capu Câmpului – Steaua Dumbrăveni 2-2
Progresul Salcea – Sporting Buneşti 2-0
Cetatea Baia – Voinţa Zvoriştea 0-4
Viitorul Vereşti a stat.
Clasament Seria I
Seria a II-a
Progresul Frătăuţii Vechi – Unirea Milişăuţi 4-2
Viitorul Adâncata – Unirea Horodnic 4-0
Bucovina Şerbăuţi – Flacăra Vicovu de Jos 1-2
Locomotiva Dorneşti – Zimbrii Bucovinei Pârteştii de Jos 3-1
Constructorul Dărmăneşti – Bucovina Rădăuţi 2-1
Avântul Grămeşti a stat.
Clasament Seria a II-a
Seria a III-a
Vânătorul Dorna Candrenilor – Avântul Frasin 3-2
Foresta Moldoviţa – Victoria Vatra Moldoviţei 2-6
Dorna Vatra Dornei – Larix Dornişoara 3-0
Bistriţa Broşteni – Forestierul Frumosu 2-0
Bradul Vama – Călimani Şaru Dornei 3-1
Clasament Seria a III-a