Primul meci al Rapidului în eşalonul secund al fotbalului românesc s-a soldat cu o înfrângere, scor 2-3, pe Areni, cu Delta Tulcea. În condiţiile subţirimii lotului şi a bugetului, dar şi ale incertitudinilor legate de banca tehnică apărute în ultimele două săptămâni, era clar că sucevenii nu pot obţine mai mult în faţa unei echipe solide precum Delta Tulcea. „Ceferiştii” au început ezitant jocul, iar acest lucru a fost speculat din plin de experimentaţii fotbalişti tulceni. În minutul 18, tabela de marcaj arăta deja un avantaj de două goluri în favoarea oaspeţilor, graţie reuşitelor semnate de V. Creţu, cu o reluare cu capul din mijlocul suprafeţei de pedeapsă şi Pantelie, dintr-un şut de la 20 metri, uşor deviat. Pornind cu acest handicap, alb-vişiniii au făcut eforturi disperate să echilibreze jocul, numai că tot tulcenii au fost cei care au punctat în debutul părţii secunde, de această dată din penalty, prin acelaşi Pantelie, în urma unui fault comis de apărătorul sucevean Fl. Plămadă. Meciul se îndrepta aşadar spre o victorie facilă a Deltei, numai că evenimentele produse în decurs de doar trei minute i-au făcut pe cei 1.500 de spectatori din tribunele stadionului Areni să se trezească din nou la viaţă. Era minutul 66 când Negru a redus din handicap din centrarea lui Semeghin, pentru ca, peste câteva zeci de secunde, Golofca să îşi treacă şi el numele pe lista marcatorilor, cu o reluare spectaculoasă, cu capul, din plonjon. La scorul de 2-3 jocul s-a animat brusc, sucevenii au prins mai mult curaj, în vreme ce oaspeţii şi-au pierdut din aura de invincibilitate pe care o afişaseră până atunci. Aşa se face că în minutele de final rapidiştii au trecut de puţin pe lângă egalare prin Golofca şi I. Plămadă, la fel de adevărat fiind că şi oaspeţii au avut şansa lor să închidă definitiv meciul la şutul în bară expediat de Neagu.
Concluzia ar fi că Rapidul a avut o evoluţie ştearsă timp de 60 de minute la meciul de debut în Liga a II-a, însă ultima jumătate de oră, în care echipa a arătat o altă determinare, a avut darul să mai îmbunătăţească impresia ştearsă lăsată până atunci.
Rapid a evoluat în formula Pascal – P. Bosancu, Fl. Plămadă, Lozneanu (77 Sumanariu), Semeghin – Velescu, Gheorghiu (61 Duman) – Homneac (7 Golofca), Negru, Căinari – I. Plămadă. Antrenori: Bogdan Tudoreanu şi Ion Buzoianu.
Delta Tulcea a jucat în formula Stoicescu – Filip, Mişelăricu, Marincău, Mansour – Câju (90 Ursu), Coconaşu, V. Creţu, N. Creţu (80 Iacob) – Pantelie (68 Nanu), Neagu. Antrenor: Constantin Gache.
Sucevenii acuză arbitrajul, tulcenii spun că au câştigat pe merit
Antrenorul Rapidului, Bogdan Tudoreanu, pune înfrângerea echipei sale pe seama startului ratat de partidă. „Am început rău meciul, am primit două goluri foarte repede, lucru care ne-a debusolat puţin. În repriza a doua însă, consider că am controlat jocul în totalitate şi cred că meritam să cucerim un punct. M-a nemulţumit şi arbitrajul practicat de băcăuanul Emil Voicu, care a acordat uşor un penalty în defavoarea noastră şi a luat multe alte decizii mărunte care ne-au nedreptăţit”, a declarat Tudoreanu.
De partea, tehnicianul Constantin Gache este de părere că succesul repurtat pe Areni de Delta Tulcea, este pe deplin meritat. „Am făcut două greşeli la faze fixe într-un moment în care controlam autoritar jocul şi le-am permis gazdelor să revină în meci. Una peste alta, noi am fost echipa mai bună, ne-am creat mai multe ocazii de gol, aşa că victoria obţinută este una logică”, a precizat Gache.