Cotat la un moment dat cu şanse mari de a deveni antrenorul Rapidului, mai ales după întâlnirea de la începutul săptămânii trecute, convocată de preşedintele Consiliului Judeţean Cătălin Nechifor, la care au mai participat primarul Ion Lungu, dar şi oficiali ai Rapidului, tehnicianul Marin Barbu a dezvăluit ieri că negocierile n-au dus la nici un rezultat. „Practic, am a vut o discuţie cu cei care conduc destinele judeţului dar n-am avut nici un dialog cu conducătorii Rapidului. Totul s-a împotmolit când s-a pus problema salariului meu şi al secundului Ioan Naghi. Cei de la club n-au fost convinşi că autorităţile vor vira banii respectivi. Ori eu cred că dacă un preşedinte de Consiliu Judeţean promite ceva, se ţine de cuvânt. Din ce îl cunosc eu pe Cătălin Nechifor, este un om responsabil, care gândeşte înainte să promită ceva”, a precizat Barbu.
Fostul tehnician al Forestei a mărturisit că în cele două zile în care a stat la Suceava oficialii clubului au evitat să poarte o discuţie serioasă cu el. „N-am avut vreun dialog fotbalistic cu nimeni de la club, despre jucători, despre posturile deficitare, sunt lucruri care trebuie discutate cu un antrenor. Atunci ce rost avea să mai rămân? Singurul om de la club cu care am ţinut legătura permanent a fost Dumitru Moldovan, însă el nu este factor de decizie la Rapid. Patronii de acolo pot face tot ce doresc cu echipa lor, insa eu cred că dacă se implica şi Consiliul Judeţean nu era un lucru atât de rău”, a declarat „Magiun”.
Chiar dacă simţit o anume răceală din partea oficialilor rapidişti, Marin Barbu nu crede că această reticenţă a lor în ce-l priveşte ar avea reminescenţe din sezonul precedent, când gruparea suceveană şi ASC Bacău, formaţia pe care el o antrena la vremea respectivă, s-au luptat la baionetă pentru promovarea în eşalonul secund. „N-am niciodată vreo contră cu cineva de la Rapid. Eu i-am felicitat la timpul respectiv. Dacă eu am ştiut să pierd, asta ce înseamnă, că ei nu ştiu să câştige? Nu cred”, a continuat Barbu.
În condiţiile în care Cătălin Nechifor este plecat din ţară în această perioadă, Marin Barbu nu crede că mai pot apărea răsturnări de situaţie cazul său după data de 4 septembrie, când preşedintele Consiliului Judeţean Suceava va reveni la serviciu. „Deja timpul e foarte scurt, a mai rămas puţin timp până la startul campionatului şi echipa mai are nevoie de întăriri. E foarte greu de făcut faţă în Liga a II-a în situaţia asta. Ce ar însemna, că vin eu şi bat din palme şi joacă băieţii ca pe sârmă? Asta-i situaţia, fiecare mergem înainte pe drumul nostru şi vom vedea ce ne rezervă viitorul. Le doresc multă baftă celor de la Rapid şi să fie sănătoşi”, a încheiat Marin Barbu.
În situaţia în care s-au grăbit să renunţe la Ovidiu Murariu, înainte să se lămurească cum stau de fapt lucrurile în ce-l priveşte pe Marin Barbu, oficialii Rapidului s-au întors practic de unde au plecat şi vor aborda campionatul Ligii a II-a cu vechiul cuplu de antrenori Bogdan Tudoreanu – Ion Buzoianu. „Am fost anunţaţi de conducerea clubului că, până la noi ordine, noi vom conduce Rapidului în eşalonul secund”, a declarat Bogdan Tudoreanu.
(28 aug 2012, 11:29:25