Confruntarea amicală de pe Areni dintre Sporting şi Bucovina Rădăuţi, reprezentantele judeţului Suceava în eşalonul al treilea, s-a încheiat cu victoria alb-verzilor, cu scorul de 2-1. Golurile învingătorilor au fost marcate de Filip şi Ferariu din penalti, în vreme ce reuşita Bucovinei a fost semnată de Duţică. Cu acest prilej, în formaţia celor de la Sporting şi-a făcut apariţia campionul naţional de juniori Alexandru Ivan, repatriat de la Ceahlăul Piatra Neamţ. De partea cealaltă, rădăuţenii i-au testat în acest joc pe Alexandru Avrămia, de la Cetatea Târgu Neamţ, şi pe juniorii Sabie (LPS Iaşi) şi Amariei (Ceahlăul Piatra Neamţ.
Sporting a evoluat în alcătuirea Hânţescu – Longher, Ferariu, Kuruc, Bîgu – Azaharioaei, Filip, Apetri, Păiuş – Căinari, Buziuc. Au mai intrat Lumaicu, Ivan şi Oniu.
Bucovina Rădăuţi a jucat în formula Prutean – Huţanu, Breniuc, Tătar, Duţică – Zaremba, Păsăilă, Gugianu, Stoian – Sabie, Avrămia. Au mai intrat Bujdei, Galan, Viu, Tudose, Hapiuc, Amariei, Alexandru şi Burlacu.