Ediţia din acest an a Cupei Old Boys la minifotbal a ajuns în stadiul semifinalelor. După patru zile de confruntări, în etapa grupelor, astăzi sunt programate meciurile semifinale, meciuri care opun primele două clasate din cele două grupe. Astfel, pe terenul cu suprafaţă sintetică de joc de la Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi”, de la orele 19.00, este programată partida dintre PaulCor Volovăţ şi Bucovina Milişăuţi, iar de la orele 20.00, cea dintre Olimpia Rădăuţi şi Mopan Rădăuţi, cu menţiunea că echipele menţionate mai sus reeditează semifinalele de la ediţia de anul trecut. Partidele disputate până acum au fost urmărite de un public numeros, în condiţiile în care, în cele 12 meciuri din grupe, au fost înscrise aproape 90 de goluri. Meciurile finale de la ediţia a IV-a a Cupei Old Boys sunt programate pentru sâmbătă după amiază.