Doar 13 echipe vor fi prezente la startul Seriei I a Ligii a III-a de fotbal, asta în condiţiile în care şi alte formaţii nu vor declara forfait înainte de prima etapă. Incertitudinea cu privire la numărul echipelor participante a continuat şi ieri, la tragerea la sorţi, când aproape jumătate dintre reprezentanţii cluburilor înscrise în campionat nu s-au prezentat. Sporting Suceava va debuta în faţa unei nou-promovate, FCM Huşi, prima etapă fiind programată pe 31 august. Derbiul judeţului Suceava este programat în etapa a III-a, când Sporting se va deplasa pe terenul celor de la Bucovina Frătăuţii Noi.
„La o primă vedere este un program bun, dar nu se ştie dacă acesta este programul final deoarece şi alte echipe s-ar putea retrage din campionat. De altfel, nu s-a stabilit nimic nici în privinţa promovării sau retrogradării, aceste detalii urmând să fie clarificate înainte de startul campionatului”, a declarat Ciprian Anton, preşedintele celor de la Sporting.
Iată şi programul celor de la Sporting Suceava în acest tur de campionat: