Amicalul programat pentru mâine, pe Areni, între grupările de liga a II-a Rapid Suceava şi FCM Târgu Mureş, a fost anulat la cererea formaţiei ardelene. „Întrucât trebuie să evolueze şi la Botoşani o zi mai târziu, mureşenii au renunţat să mai joace cu noi la solicitarea medicului echipei, care nu a fost de acord ca fotbaliştii de la FCM să presteze două amicale în două zile, pe o vreme atât de toridă. Probabil că în decizia sa, acesta a fost influenţat şi de recenta tragedie căreia i-a căzut victimă jucătorul Henry, de la Delta Tulcea”, a declarat organizatorul de competiţii al Rapidului, Nae Grosu.
În aceste condiţii, oficialii alb-vişiniilor caută de zor un alt adversar cu care să se confrunte în acest week-end, cel mai probabil fiind un meci test în compania Bucovinei Rădăuţi, care să se dispute sâmbătă.
Pentru săptămâna viitoare, „ceferiştii” au perfectat alte două meciuri amicale, cu Petrotub Roman, miercuri şi vineri cu CSM Paşcani.