Rapid a pierdut cu scorul de 1-3 meciul amical susţinut sâmbătă, pe Areni, în compania vecinilor de la FC Botoşani. Fotbaliştii pregătiţi de Ovidiu Murariu n-au jucat rău în prima repriză, însă au reuşit să joace de la egal la egal cu adversarii lor doar atât timp cât pe teren s-a aflat echipa standard. Sucevenii au deschis scorul prin Semeghin în minutul 14, cu un şut bine plasat de la marginea careului mare. Botoşănenii au restabilit egalitatea după o oră de joc prin Boghian, în urma unei faze iniţiate de fostul stelist Marius Croitoru.
În repriza secundă, pe fondul schimbărilor efectuate de cei doi antrenori, jocul a curs cam într-o singură direcţie, spre poarta Rapidului. Ca urmare, oaspeţii au preluat conducerea în minutul 74 graţie golului marcat de Patache, din lovitură liberă. Pe final, botoşănenii au mai punctat o dată prin Vasvari, din lovitură de la 11 metri, stabilind scorul final al întâlnirii.
Doboş, Antohi şi Bucur n-au convins
Cu prilejul acestui meci amical, sucevenii au testat şi trei fotbalişti noi, este vorba de Marius Doboş, ex-FCM Bacău, precum şi pe Andrei Antohi şi Olimpiu Bucur, jucători care s-au despărţit recent de gruparea Pandurii Târgu Jiu. Nici unul dintre aceştia nu a rupt însă gura târgului, aşa că nu vor fi opriţi în lot de antrenorul Ovidiu Murariu.
Rapid a evoluat în formula Pascal - Bălan, Hrimiuc, Velescu, Semeghin - I. Plămadă, Doboş, Duman, Arotăriţei - Negru, Antohi. Au mai intrat: Preda, Bosancu, Fl. Plămadă, Sumanariu, Bucur, Stănescu, Spătar, Golofca, Moldovan şi Luţac.
FC Botoşani a jucat în alcătuirea A. Bordeanu - Maghici, Ursu, Dinu, V. Bordeanu - Păcurar, Croitoru, Vasvari, Taban - Vraciu, Boghian. Au mai intrat: Stamatin, Curileac, Patache, Poverlovici, Atudorei, Gherman, Lozneanu, Chişu, Fulop şi Cârjan.
Următorul meci de pregătire al rapidiştilor va avea loc vineri, tot pe Areni, în compania grupării de Liga a II-a FCM Târgu Mureş.