Formaţia Foresta Mălini, câştigătoarea etapei judeţene a Cupei României la fotbal, va juca în primul tur al fazei naţionale împotriva formaţiei AS Voinţa Livezile din judeţul Bistriţa-Năsăud.
„Pentru noi reprezintă o performanţă faptul că am ajuns în această fază a competiţiei. Sper să continuăm parcursul bun din Cupa României şi de ce nu, să aducem să evolueze pe terenul din Mălini o formaţie de Liga a II-a. Deocamdată nu am chemat jucătorii din vacanţă, dar ne vom organiza în cel mai scurt timp, astfel încât să facem o figură frumoasă în meciul cu Voinţa Livezile”, a declarat Andrei Aileni, tehnicianul Forestei Mălini.
Adversara sucevenilor activează în Liga a III-a, încheind sezonul 2011-2012 pe poziţia a 13-a în Seria a VI-a. Calificarea se va juca într-o singură manşă, în ziua de 18 iulie, cu începere de la ora 17.30, pe terenul echipei mai slab cotate, în cazul nostru, Foresta Mălini. Cu ocazia acestui joc, conducătorii Forestei sunt obligaţi să urgenteze lucrările la baza sportivă din localitate, astfel încât arena să se ridice la standardele eşalonului al treilea.