Ştafeta cu torţe în stil olimpic „World Harmony Run” a ajuns în acest an pentru prima dată şi în judeţul Suceava, aici unde caravana a parcurs un traseu de 100 de kilometri de la Iacobeni la Suceava. În cadrul acestui proiect, lansat în anul 1987 de Sri Chinmony, au participat milioane de persoane de pe toate continentele globului, mai exact peste 140 de ţări. Scopul acestei alergări speciale de ştafetă este consolidarea prieteniei dintre naţiuni, acest eveniment fiind cea mare iniţiativă civilă a umanităţii pentru pace. În acest an o echipă internaţională de alergători duce această torţă a alergării pentru armonie prin 47 de ţări europene pe o distanţă de aproximativ 24.000 de kilometri. Ştafeta a intrat luni în judeţul Suceava, pe la Cârlibaba, şi a parcurs traseul până la Iacobeni, înnoptând la Vatra Dornei, acolo unde purtătorii torţei s-au întâlnit cu mai mulţi elevi şi copii de la Clubul Sportiv Şcolar. Ieri, în ciuda căldurii foarte mari caravana a plecat din nou la drum în alergare de la Iacobeni spre Suceava, cu mai multe opriri în Câmpulung şi Gura Humorului, aici unde echipa internaţională de alergători au transmis mesajul lor comunităţilor locale, de la copii, elevi, sportivi şi până la autorităţi locale.
La Suceava s-a alergat pe stadionul Areni
Deşi în Suceava intenţionau să meargă în mai multe şcoli, din cauza Bacalaureatului, purtătorii ştafetei au ales să se întâlnească cu sportivii profesionişti şi cei amatori pe stadionul Areni acolo unde au alergat împreună şi au transmis torţa tuturor celor prezenţi la această alergare simbolică. Tot ieri, o altă ştafetă a plecat după masă spre Botoşani în alergare pentru a parcurge şi această distanţă din traseul stabilit, urmând ca astăzi să plece din Botoşani şi să părăsească România pe la Stânca-Costeşti, alergarea continuând în Republica Moldova şi o mică parte din Ucraina, în final întorcându-se din nou în România pentru a trece spre Bulgaria. Tot azi, purtătorii ştafetei vor alerga prin Suceava, unde vor avea întâlniri cu reprezentanţii Primăriei şi ai Prefecturii.
„Aceasta nu este o competiţie, scopul alergării mondiale pentru armonie este acela de a aduce oamenii împreună şi cel mai important să aducem lucru în echipă, deoarece dacă vrem să realizăm ceva, fie ca atlet sau în viaţa de zi cu zi trebuie să avem un scop clar spre care să ţintim. Noi suntem nişte simpli amatori şi oricine vrea poate să ni se alăture în traseul care a mai rămas de parcurs până în octombrie când ajungem la Viena. În medie, fiecare persoană a ştafetei aleargă câte 10-20 de kilometri pe zi oricare ar fi starea vremii”, a declarat unul din purtătorii torţei la întâlnirea cu atleţii suceveni de la CSM Suceava, sperând în acelaşi timp că anul viitor unul dintre ei se va alătura caravanei pentru o distanţă mai mare.