Patru dintre sportivii secţiilor de canotaj de la Clubul Sportiv Municipal Suceava şi Clubul Sportiv Şcolar „Nicu Gane” din Fălticeni au reuşit zilele trecute să urce pe podiumul Regatei Speranţelor de la Iaşi, un concurs de verificare şi pregătire rezervat sportivilor din zona Moldovei. Componentă a lotului naţional de juniori I, deşi este încă junioară II, şi a treia ca valoare în ţară, sportiva Elena Juravle, pregătită de Ioan Despa la CSM Suceava, a reuşit să se impună fără probleme în proba de simplu la juniori II, într-un concurs deranjat puţin de vântul şi valurile de pe Baza Sportivă Dorobanţi.
O altă performanţă a CSM-ului a fost obţinută de sportivul Valentin Porcos, care a terminat pe prima poziţie în proba de simplu la juniori II, şi asta chiar dacă nu are nici un an de când s-a apucat de canotaj. În toamnă fac un an de canotaj şi alţi doi sportivi, Gabriel Cazacu şi Ciprian Tudose, care s-au clasat pe primul loc la această regată, în proba de doi vâsle la juniori II, cei doi fiind pregătiţi la CSŞ „Nicu Gane” din Fălticeni de antrenorii Vasile şi Ana Avrămia. Această Regată a Speranţelor a fost un bun test pentru sportivii din judeţ în pregătirea pentru Campionatul Naţional de Juniori în perioada 23 – 25 august, la Orşova, unde cele două cluburi speră la câteva medalii naţionale.
Trei sportive din judeţ se pregătesc pentru mondialele de juniori
În această perioadă, trei dintre sportivele de la CSM Suceava şi CSŞ „Nicu Gane” se pregătesc la Orşova cu lotul naţional al României, pentru participarea la Campionatul Mondial de Juniori, în Bulgaria, în perioada 12 – 14 august. De la CSM Suceava se pregăteşte Geanina Beleagă, sportivă ce va participa în proba regină, cea de opt plus unul. De la CSŞ „Nicu Gane” Fălticeni, Ioana Vrânceanu va participa în proba de patru vâsle, în lotul lărgit fiind şi colega sa Mihaela Vultur, care are şanse să prindă barca în proba de doi rame. Tot în pregătire la lotul naţional se află şi antrenorul Vasile Avrămia, de la Fălticeni, care antrenează barca de patru vâsle, în care se află şi eleva sa Ioana Vrânceanu.