Campioana judeţului Suceava, CS Gura Humorului, a luat o opţiune serioasă pentru calificarea la turneul zonal al juniorilor A1. În meciul tur contând pentru faza interjudeţeană a competiţiei, fotbaliştii pregătiţi de Gigi Lazăr au dispus cu scorul de 4-0, în deplasare, de formaţia botoşăneană Bucovina Rogojeşti. Menţionăm că partida s-a disputat în localitatea Siret, întrucât gruparea din judeţul vecin nu beneficiază de o bază sportivă care să poată găzdui o asemenea partidă în condiţii cât de cât decente. Confruntarea a fost la discreţia humorenilor, care s-au impus clar, graţie reuşitelor semnate de Mintari, Varga, Croitoru şi Obreja. Iată şi formula de echipă aliniată de antrenorul Gigi Lazăr la această întâlnire: Puianu – Vrăbiuţă, Radu, Aeonoaie, Croitoru, Busuioc, Boşca, Obreja, Brădăţan, Mintari si Nuţescu. Au mai intrat: Grigoraş, Varga, Păduraru, Moţoc şi Macovei. Cele două formaţii se vor întâlni în meciul retur sâmbătă, de la orele 17.30, pe stadionul Tineretului din Gura Humorului. Învingătoarea din această dublă manşă se va califica automat pentru turneul zonal, care va avea loc în perioada 27 iunie – 1 iulie.