Pentru promovarea în eşalonul secund trebuie felicitaţi toţi cei care au activat la Rapid în ultimul sezon şi mă refer aici la jucători, antrenori şi conducători. Nu trebuie uitat însă nici aportul substanţial venit din partea Primăriei Suceava, care a pus la dispoziţia echipei bugetul necesar performanţei. „Felicit echipa Rapid pentru promovarea în Liga a II-a. La începutul săptămânii viitoare voi avea o discuţie cu oficialii echipei, urmând să virăm în contul clubului banii necesari pentru ca fotbaliştii să plece în vacanţă cu banii la zi. În ce priveşte viitorul fotbalului sucevean, din punctul meu de vedere ideal ar fi să unim toate forţele din fotbalul local, astfel încât să putem dispune de o echipă competitivă în Liga a II-a, dar şi de o adevărată pepinieră în eşalonul al treilea”, a declarat primarul Ion Lungu la aflarea veştii că Rapid a câştigat meciul decisiv de la Paşcani.