Gruparea suceveană de Liga a III-a a câştigat ieri, cu scorul de 3-1, meciul susţinut în deplasare cu ABC Stoicescu Buzău şi a revenit pe poziţia a patra în clasament, cu trei etape înainte de finalul campionatului. Partida a început practic de la 1-0 în favoarea echipei gazdă, care a deschis scorul prin Mândroasa în minutul 2, cu o execuţie norocoasă, şut deviat din afara careului mare. Chiar dacă, în continuare, alb-verzii şi-au creat o sumedenie de ocazii de gol, egalarea a survenit abia după o oră de joc, când juniorul Nechitoaia a înscris cu un şut plasat, din interiorul careului de 6 metri. Pe fondul căderii fizice a adversarilor, sucevenii şi-au accentuat presiunea ofensivă, astfel că golul de 2-1 a picat firesc în minutul 80: golgeterul Buziuc a fost busculat clar în suprafaţa de pedeapsă adversă, iar Apetri a punctat fără emoţii de la punctul cu var. Scorul final a fost stabilit de un alt tânăr de mare perspectivă, Bîgu, în minutul 85, tot cu un şut deviat. „Sunt mulţumit de cum s-au prezentat jucătorii mei la această partidă. Chiar dacă am primit gol în debutul partidei, am reuşit să ne păstrăm calmul şi să ne impunem chiar mai clar decât o arată scorul”, a declarat antrenorul principal al sucevenilor, Claudiu Sevaciuc.
Sporting a evoluat în alcătuirea Turiţă – Ailenei, Ferariu, Andronic, Pantea – Azaharioaei, Filip, Apetri, Căinari – Buziuc, Guriţă. Pe parcursul meciului au mai intrat Nechitoaia, Strugariu, Prichici şi Bîgu.