Rapid a dispus ieri, cu scorul de 3-0, pe teren propriu, de Cetatea Târgu Neamţ, într-un meci contând pentru etapa a XXVII-a a Ligii a III-a şi a făcut un pas important către eşalonul secund. Jocul a curs într-un singur sens, către poarta oaspeţilor, care au trecut doar o dată sau de două ori centrul terenului pe parcursul celor 90 de minute. Pe fondul dominării „ceferiste”, Semeghin a fost faultat în minutul 20 în suprafaţa de pedeapsă adversă, însă Negru nu a reuşit să-l învingă pe portarul Cetăţii de la punctul cu var. După alte două ratări semnate de Fl. Plămadă şi Romaniuc, alb-vişiniii au reuşit să deschidă scorul prin Şuleru, din centrarea lui Semeghin, la ultima fază de atac a primei reprize. Partea secundă a început în forţă, cu un şut de kinogramă, de la 20 de metri, izbutit de Negru, fără speranţe pentru goal-keeper-ul nemţean. După o altă execuţie pretenţioasă a aceluiaşi Negru, foarfecă laterală din interiorul careului mare, Şuleru a realizat dubla în minutul 65, din centrarea omniprezentului Semeghin. Până la final nu ar mai fi de notat decât accidentarea lui Pascal, care i-a permis rezervei Preda să debuteze în poarta sucevenilor.
Rapid a evoluat în formula Pascal (75 Preda) – P. Bosancu, Fl. Plămadă (73 Ghiviziu), Velescu, Oniu – Şuleru, Stănescu, Romaniuc, Semeghin (67 Golofca) – Negru (67 Spătar), Marinkovic.
Iată rezultatele complete înregistrate în etapa a XXVII-a:
Petrotub Roman – Oţelul II Galaţi 1-2
Ceahlăul II Piatra Neamţ – CSM Paşcani 1-1
Aerostar Bacău – SC Bacău 1-2
CSM Focşani – CSM Râmnicu Sărat 2-1
ABC Stoicescu Buzău – Sporting Suceava 1-3
Politehnica Galaţi – CS Panciu 0-3
Rapid Suceava – Cetatea Târgu Neamţ 3-0
FCM Dorohoi a stat.
Clasament
1. Rapid CFR Suceava 25 18 5 2 54-16 59
2. SC Bacău 26 18 4 4 47-13 58
3. Petrotub Roman 25 13 7 5 47-23 46
4. Sporting Suceava 26 12 6 8 41-33 42
5. CSM Râmnicu Sărat26 12 5 9 40-28 41
6. CS Panciu 25 10 8 7 26-21 38
7. Aerostar Bacău 25 11 4 10 27-25 37
8. Oţelul II Galaţi25 10 5 10 42-40 35
9. FCM Dorohoi 25 9 7 9 28-27 34
10. CSM Paşcani25 9 6 10 24-31 33
11. Ceahlăul II Piatra Neamţ 25 9 4 12 32-39 31
12. Cetatea Târgu Neamţ 24 4 8 12 17-42 20
13. Politehnica Galaţi 25 5 3 17 31-52 18
14. CSM Focşani25 4 6 15 13-40 18
15. ABC Stoicescu 25 4 4 17 22-58 16