Ca în fiecare an, de o bună perioadă de timp clubul sucevean He Pai a fost prezent şi de această dată la Campionatul Naţional de Qwan Ki Do şi arme tradiţionale pentru seniori, competiţie ce a avut loc timp de două zile la Ploieşti, în sala „Leonard Doroftei”. Prezenţi cu un lot de şase sportivi, sucevenii au reuşit să câştige două medalii, una de aur şi una de argint, ambele în concursul de tehnică, fiind foarte aproape de podium de mai multe ori în acest concurs. Deşi a fost pentru prima dată la un campionat naţional de seniori, suceveanul Iulian Fodor a debutat în forţă cu primul său titlu de campion al României, în concursul de tehnică, grade. Această medalie de aur este şi mai valoroasă dacă ne gândim că sportivul clubului He Pai Suceava a mai urcat pe podium în ultimii cinci ani, dar în concursurile naţionale de luptă la juniori. După părerea instructorului său, Ovidiu Zegrea, centură neagră 2 dang, Iulian este unul din cei mai constanţi, serioşi şi muncitori dintre elevii săi, el având deja 10 ani de experienţă în acest sport, pe care a început să-l practice de la vârsta de 8 ani.
Componentă a lotului naţional la doar 20 de ani, suceveanca Ştefana Bălineanu a adus cea de-a doua medalie a clubului He Pai, una de argint în proba de tehnică, dar în concursul rezervat sportivilor cu centuri negre.
„Chiar dacă nu am avut un număr mare de participanţi la acest campionat, spre deosebire de cel de copii şi juniori, cei care s-au prezentat au făcut-o foarte bine. Sunt sportivi cu o bogată experienţă competiţională, actuali sau foşti componenţi ai lotului naţional care au învăţat să privească competiţia ca pe o verificare, ca pe o luptă cu tine însuţi şi nu ca pe un scop în sine, acesta este spiritul adevărat al artelor marţiale. Şi ceilalţi patru sportivi ai clubului nostru, au fost foarte aproape de podium, clasându-se în primii 5 la probele la care au participat”, a declarat instructorul clubului He Pai Suceava, Ovidiu Zegrea.
Pe lângă cei doi medaliaţi, clubul sucevean a fost reprezentat în această competiţie şi de alţi patru sportivi, Mihaela Munteanu, Alexandru Girigan, Vasile Andrei şi Florentina Fedic.
( 8 mai 2012, 16:17:39