Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava a evoluat în weekend, pentru prima dată în istorie, într-un campionat naţional universitar feminin, la o ediţie ce s-a desfăşurat chiar în faţa propriilor suporteri, la sala LPS. Cu o echipă formată de puţin timp de asistentul universitar, Ileana Juravle, sucevencele au avut o evoluţie peste aşteptări, mai ales în prima zi, când au beneficiat de aportul a două jucătoare ce evoluează în prima ligă de seniori, Ana Maria Iuganu şi Andreea Polocoşeru, de la HCM Roman. Universitatea a remizat cu medaliata cu argint UNEFS Bucureşti, scor 20 – 20 şi mai apoi a pierdut la numai două goluri în faţa campioanei, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, scor 19 – 21, iar în ultimul meci al zilei a pierdut cu 20 – 23 în faţa Universităţii de Vest Timişoara. Fără cele două jucătoare profesioniste, sucevencele au cedat în ultimul meci la o diferenţă mai mare, scor 12 – 25, cu Academia de Poliţie Bucureşti.