La patru zile după meciul restant pe care l-au pierdut la Bacău cu 24 – 28, handbaliştii echipei Universitatea Suceava au un nou meci foarte important în lupta pentru un loc de cupe europene, pe teren propriu, duminică, de la ora 11.00, în compania altei echipe studenţeşti, Universitatea Poli Timişoara. În ciuda eşecului de miercuri, elevii antrenorului Leonard Bibirig au rămas pe poziţia a treia a clasamentului Ligii Naţionale, asta după ce, într-un meci restant, principala contracandidată la ultimul loc al podiumului, CS Caraş-Severin, a pierdut pe terenul celor de la CSM Bucureşti cu scorul de 22 – 26. Conştienţi că vor avea o misiune dificilă în faţa unei echipe cu jucători experimentaţi de naţională, precum Băiceanu, Timofte, Fenici sau Stan, sucevenii îşi doresc să facă un meci mult mai bun decât cel de la Bacău şi să câştige două puncte foarte importante în lupta pentru Europa, mai ales că evoluează în faţa propriilor spectatori.
Antrenorul universitarilor suceveni, Leonard Bibirig, a declarat: „Pentru noi, meciul cu Timişoara este unul destul de important, aşa cum vor fi toate până la finalul acestui sezon, în care avem o singură variantă, cea a victoriei, mai ales la cele de pe teren propriu. Întâlnim o echipă cu una dintre cele mai bune apărări, ce îmbină experienţa mai multor jucători de naţională cu dorinţa de afirmare a celor mai tineri. Pentru această întâlnire îmi doresc de la elevii mei o dorinţă şi o atitudine mult mai bune decât cele de la Bacău şi un joc fără prea multe greşeli, atât în apărare, cât şi la finalizare”.
Reveniţi la antrenamente după accidentări grave şi o perioadă de pauză de peste şase luni, Chiruţ şi Bursuc se află încă în perioada de reacomodare la efort şi trag tare pentru a ajunge la o formă optimă care să le permită să ducă un joc de la un capăt la altul, mai ales din punct de vedere fizic. Leonard Bibirig este de părere că cei doi trebuie să lupte acum pentru un loc de titular, având în vedere pauza foarte mare pe care au fost nevoiţi s-o facă şi crede că trebuie răbdare pentru a reveni la forma în care erau înaintea accidentărilor.