Doi dintre handbaliştii Universităţii Suceava şi antrenorul Leonard Bibirig au ratat accederea la turneul final al europenelor de tineret, după ce în grupa de calificare din Franţa, România nu a reuşit să obţină nici o victorie din cele trei meciuri disputate. În ciuda celor trei eşecuri cu Franţa, Slovenia şi Ungaria, tehnicianul Leonard Bibirig este de părere că naţionala de tineret a progresat foarte mult faţă de anul trecut, când pierdea la diferenţe de 17 sau 20 de goluri în Suedia, iar acum a jucat de la egal la egal cu primele patru clasate anul trecut la europene. Din lotul condus de Leonard Bibirig au făcut parte şi doi suceveni, conducătorul de joc, Mihai Sandu, dar şi portarul Dragoş Nedelcu, acesta din urmă nefiind folosit după o entorsă la mâna dreaptă suferită la un turneu la Călăraşi, în urma căreia doctorii i-au dat patru zile de repaus, dar din păcate nu s-a recuperat.
„Aşa cum ne-am aşteptat am întâlnit echipe foarte puternice, în faţa cărora puteam produce surprize, dar din păcate am cedat pe final, lipsa jocurilor la echipele de seniori a jucătorilor noştri spunându-şi cuvântul. Dacă anul trecut echipa de tineret a României pierdea la diferenţe de aproape 20 de goluri, de această dată s-a simţit o creştere în joc, cu momente foarte bune în care am jucat de la egal la egal cu echipe ce au terminat în primele patru la ultimul european. Am observat că toate echipele joacă în mare viteză şi forţă, marea majoritate a jucătorilor având o tehnică individuală remarcabilă de la această vârstă”, a declarat antrenorul naţionalei de tineret, Leonard Bibirig. Tehnicianul sucevean a mai adăugat că elevul său de la Universitatea, Mihai Sandu a avut o evoluţie foarte bună la acest turneu, dovedindu-se un jucător eficient atât în apărare, cât şi în faza de atac.