La doar 72 de ore distanţă de la derbiul cu SC Bacău, Rapidul se va confrunta astăzi, de la ora 17.00, pe Areni, tot cu o formaţiei băcăuană, Aerostar, într-un meci contând pentru etapa a XX-a a Ligii a III-a. Partida se anunţă una destul de dificilă pentru suceveni, în condiţiile în care formaţia oaspete a arătat o formă excelentă în retur, fiind singura echipă din Seria I care a acumulat maximum de puncte în cele patru etape disputate de la reluarea campionatului. De asemenea, nu trebuie neglijat nici faptul că gruparea Aerostar este finanţată de Consiliul Local Bacău, la fel cum stau lucrurile şi cu formaţia pregătită de Marin Barbu. „După rezultatul pozitiv înregistrat în derbiul cu SC Bacău am devenit mult mai încrezători în forţele noastre. Suntem puşi în gardă de traseul bun realizat de cei de la Aerostar în sezonul de primăvară, astfel că vom trata meciul cu maximă seriozitate. Avansul pe care-l avem în fruntea clasamentului faţă de principalele urmăritoare este unul infim, aşa că nu avem voie să facem nici un pas greşit”, a declarat preparatorul fizic al „ceferiştilor”, Ion Buzoianu.
Pentru partida cu Aerostar, sucevenii nu vor putea conta pe aportul mijlocaşului Cătălin Golofca, care este accidentat.
În confruntarea din tur, Rapid s-a impus cu scorul de 2-0, graţie golurilor marcate de Ghiviziu şi Stănescu.
Iată programul complet al etapei a XX-a:
Clasament