Meci interesant astăzi, la Dorohoi, între echipa locală FCM, care reuşit în retur să ţină în şah pe Rapid şi SC Bacău, principalele candidate la promovare şi Sporting Suceava, o formaţie care n-a cunoscut gustul înfrângerii în cele patru etape disputate de la reluarea campionatului. Chiar dacă au luat o importantă gură de aer după succesul înregistrat în runda precedentă la Râmnicu Sărat, fotbaliştii pregătiţi de Vespazian Colban nu au scăpat încă de grijile retrogradării şi de aceea finanţatorul echipei, Victor Mihalachi, a anunţat că nu ia în calcul decât varianta victoriei în confruntarea cu Sporting. De partea cealaltă, sucevenii vin după un meci mai puţin reuşit, cu CSM Paşcani şi doresc să demonstreze că acel semieşec a fost doar un accident. „Mergem la Dorohoi să recâştigăm punctele pierdute pe teren propriu în etapa precedentă. Sper să avem parte de un arbitraj corect şi să repetăm prestaţiile bune pe care le-am avut până acum în meciurile din deplasare din retur”, a declarat tehnicianul celor de la Sporting, Claudiu Sevaciuc.
Marea absenţă din tabăra alb-verzilor pentru partida de la Dorohoi este cea a „veteranului” Guriţă, care-şi ispăşeşte astăzi ultima etapă de suspendare din cele trei încasate pentru cartonaşul roşu primit în meciul cu Petrotub Roman.
În prezent la gruparea dorohoiană evoluează nu mai puţin de patru fotbalişti suceveni, este vorba de portarul Roheţki şi de jucătorii de câmp Halip, Vrabie şi Pavăl.
În tur, Sporting a învins pe FC Dorohoi la limită, cu scorul de 1-0, prin golul marcat de juniorul Alex Buziuc.